Este cunoscut drept unul dintre cele mai haioase personaje din showbiz, dar „caterinca” nu se aplică în toate cazurile! Dorian Popa știe să fie și sincer, iar rolul de tată l-ar schimba complet. Nu o spunem noi, ci chiar el! Domnul „Hâtz” a răspuns la întrebarea: cum va fi, atunci când va avea un copil? Îi va permite să facă tot ce vrea sau va fi un părinte restrictiv?
Într-un interviu pentru CANCAN.RO, Dorian Popa a povestit cum trăiește pandemia, cum se protejează, ce spune despre rolul de tată, dar și despre încasările de acum și noile sale proiecte.
CANCAN.RO: Cum este pentru tine perioada pandemiei? Te sperie virusul? Cum te protejezi?
DORIAN POPA: La fel cum este pentru toată lumea perioada asta a pandemiei, este un stres și pentru mine. Normal că se acumulează frustrare față de schimbările din viețile noastre și faptul că nu mai suntem la fel de liberi. Suntem, oarecum, îngrădiți. Normal că sunt și eu apăsat de situația asta. Nu pot să dramatizez și să spun că stau în casă și îmi plâng de milă. Simt repercusiunile pandemiei asupra populației și mă deranjează și pe mine.
Știu că am putea fi mai fericiți și mai volubili, mai expansivi, cum îmi place mie. Normal că mă sperie virusul. Mai tare de atât mă sperie inactivitatea și lipsa conectării la reala soluție a oamenilor.
Mi se pare că suntem așa, la coada trenului, ca să nu mă exprim mai dur de atât. Știu că noi și bulgarii suntem cei care tragem trena rochiei Europei.
Sper să deschidem și noi ochii și să depășim repede această situație pentru că mai nasoale vor fi repercusiunile financiare decât cele legate de lifestyle, pe care noi le vom redobândi. Românii sunt puternici, luptători. Ne vom reveni psihic rapid. Problema e cât de greu ne vom reveni din punct de vedere financiar.
CANCAN.RO: Mulți colegi de-ai tăi se plâng de mari pierderi financiare. Tu obții venituri foarte bune și din social media. Cum ești pe plan financiar? Merge la fel treaba, în pandemie?
DORIAN POPA: Financiar, lucrurile merg foarte bine pentru cei care au știut să sădească, să clădească în domeniul online. Acum, roadele au început să poată fi culese. Mulți nu înțelegeau ce se întâmpla în anii precedenți când unii dintre noi se chinuiau să posteze, să facă un content de calitate și, de ce nu, care să-i și reprezinte.
Acum, lumea a înțeles ce înseamnă social media. Toată lumea își dorește social media! Am auzit că sunt mulți oameni din lumea publică ce resimt dificultăți financiare, însă eu n-aș putea să spun asta.
Cifra mea de afaceri este publică, pentru că orice firmă cu acte în regulă are situația financiară publică. N-aș putea să mint și să spun că pandemia mi-a adus pierderi financiare. Mi-a adus creșteri ale marjelor de profit, însă mi-aș dori mai mult să se întoarcă zâmbetele, să se întoarcă libertatea și naturalețea oamenilor. Muncă și business facem, important e să zâmbim și să fim fericiți. Și sănătoși, mai presus de orice. Degeaba avem de toate, dacă ne pândește „Covidulescul” la colțul străzii.
CANCAN.RO: Ce proiecte noi ai?
DORIAN POPA: Avem o grămadă de proiecte noi. Unul dintre proiectele de care mă mândresc foarte mult este faptul că, pe site-ul meu, www.dorianpopa.ro, încercăm acum să facem o jucărie de tip „Barbie”, de tip „Ken”, de tip „Action Man”, cum era pe vremea noastră, a generației postcomuniste mai tânără. Îmi doresc să facem această jucărie. Ne pregătim de încă o lună în forță la mall-uri, dacă restricțiile ne permit.
Cartierul Hâtz Residence merge foarte bine, ne pregătim să închidem căsuțele cu termopane, acoperișuri și izolație exterioară pentru a putea să intrăm cum trebuie în iarnă. După care vom intra pe finisaje, totul este bine. Muncim cu Dumnezeu în suflet, ne antrenăm pentru că sportul ne curăță de orele de muncă. Și ne odihnim. O viață simplă înseamnă o viață de succes.
(CITEȘTE ȘI: DORIAN POPA, PRIMELE DECLARAȚII DE PE PATUL DE SPITAL, DUPĂ CE S-A OPERAT LA NAS)
CANCAN.RO: Cum crezi că o să fii în postura de tătic? O să fii permisiv sau restrictiv?
DORIAN POPA: E greu cu Dorian, atunci când va fi să fie în ipostaza de tătic. Cu siguranță voi fi mai strict și mai restrictiv, pentru că așa a fost și mama mea cu mine. Cred că a fost foarte bine în ceea ce privește evoluția mea din punct de vedere al educației. Nu voi fi nici „dracu” pe pământ. Sunt de părere că un copil trebuie să se bucure și de copilărie, și de libertate.
Voi merge pe premisa mamei mele. Dacă îmi aduce rezultate școlare și umane, cu siguranță copilul meu se va putea distra ca la carte, ca orice tânăr.
CANCAN.RO: Niciodată nu îți este teamă de lucrurile noi, de noi începuturi. Ești o persoană fără frică de imprevizibil?
DORIAN POPA: Consider că, dacă nu riști, nu câștigi. Întotdeauna am iubit întâietatea. Îmi place să fiu primul care încearcă o idee, care aduce o idee nouă pe piață, mai ales în social media. E o reușită să fii trend setter, să fii tu primul. Pot spune că nu îmi e frică de imprevizibil. Cu bunul Dumnezeu în suflet, niciun lucru nu poate să meargă rău.
CANCAN.RO: Care a fost cel mai frumos moment din viața ta?
DORIAN POPA: Cel mai frumos moment din viața mea a fost cel în care mi-am terminat casa și am reușit să mă mut în ea. E cea mai mare realizare a mea de până acum.
CANCAN.RO: Ce îți place cel mai mult să mănânci și ce faci tu, în timpul liber?
DORIAN POPA: Cel mai mult îmi place să mănânc șnițel cu cartofi prăjiți cu mujdei de usturoi. Îmi place să dorm, să mă odihnesc, sunt un bătrân clasic. Hâtz Johnule!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com